Meniu

Iridex Group Salubrizare a început oficial activitatea în județul Gorj

01.Nov.2025

Împreună pentru un Gorj mai curat

Începând cu 1 noiembrie 2025, Iridex Group Salubrizare a preluat oficial serviciile de salubrizare din județul Gorj, marcând o nouă etapă în dezvoltarea sistemului de colectare separată a deșeurilor la nivel regional.

Compania, unul dintre liderii naționali în domeniul managementului deșeurilor, va asigura colectarea și transportul deșeurilor în 51 de localități din județ, oferind servicii moderne, eficiente și prietenoase cu mediul.

O perioadă de mobilizare și investiții

În lunile premergătoare lansării, echipele Iridex s-au mobilizat pentru pregătirea infrastructurii de colectare:

  • distribuirea a peste 72.000 de pubele către gospodării;

  • organizarea rutelor de colectare și instruirea personalului;

  • angajarea de persona – șoferi, muncitori, agenți comerciali – din comunitățile locale;

  • implementarea unui sistem clar de colectare separată pe cinci fracții:

    • negru – deșeuri reziduale,

    • galben – plastic și metal,

    • albastru – hârtie și carton,

    • maro – biodegradabile,

    • verde – sticlă, colectată la puncte fixe.

Toate aceste acțiuni au fost realizate în parteneriat cu A.D.I. S Gorj și autoritățile locale, într-un efort comun de a transforma serviciul de salubrizare într-un sistem modern, eficient și transparent.

Servicii moderne și siguranță pentru cetățeni

Iridex Group Salubrizare aduce în Gorj experiența acumulată în peste 35 de ani de activitate în domeniul protecției mediului.
Flota modernă, echipamentele performante și instruirea echipelor garantează colectarea sigură și corectă a deșeurilor, conform celor mai înalte standarde de calitate.

Totodată, compania se angajează să deruleze campanii de informare și educație ecologică, pentru a sprijini cetățenii în procesul de adaptare la colectarea separată.

„Responsabilitatea față de mediu este o misiune comună. Iridex Group Salubrizare vine în Gorj nu doar ca operator, ci ca partener al autorităților și al comunității, pentru un județ mai curat și mai responsabil.” – au declarat reprezentanții companiei.

Educație ecologică pentru generațiile viitoare

Odată cu lansarea activității, Iridex a început și o serie de proiecte dedicate educației ecologice în școli și grădinițe.
Copiii din Rovinari, Tismana, Novaci și alte localități vor fi implicați în activități practice despre colectarea separată, reciclare și protejarea naturii.

„Schimbarea reală vine prin educație. Dacă îi învățăm pe cei mici să respecte mediul, vom avea adulți mai responsabili și comunități mai curate.” – au adăugat reprezentanții Iridex.

Un nou început pentru Gorj

Prin acest proiect, județul Gorj face un pas important spre un sistem modern de gestionare a deșeurilor, bazat pe tehnologie, transparență și implicare civică.

Iridex Group Salubrizare continuă tradiția grupului Iridex de a fi pionier în industria mediului, investind în infrastructură, oameni și educație, pentru a construi un viitor sustenabil.

Iridex Group Salubrizare – Împreună pentru un Gorj mai curat!